Desi are autor necunoscut, anonimul care a scris poezia de mai jos, probabil un BOU care nu a vrut ca nevasta sa afle ce-a facut, a sumarizat tragedia ce se intampla in majoritatea cuplurilor.

Vacile isi cauta armasari pentru distractie cand sunt tinere si laptoase. Chiar daca armasarului nu-i pasa de ele, nu conteaza. Vaca-i vaca pana moare si firimiturile si copitele-n bot de la armasar sunt mai bune decat toata dedicatia de la un bou!

Cand a terminat cu armasarul (armasarii in realitate), vaca, tot vaca-si cauta un bou ca sa traga la jug. Cineva trebuie sa aduca siloz sa aiba vaca ce rumega.

Bou sa fii sa mai vrei vaca si asa sunt 90%… boi. Dragii mei, nu mai fiti boi sa trageti vaca dupa voi!

Într-un sat, o vacă grasă,
Cum sunt vacile, tâmpite,
Dar frumoasă şi lăptoasă,
S-a gândit să se mărite.

Boii, de la mic la mare,
Au venit cu tot belşugul,
Toţi voiau să se însoare,
Că-s deprinşi să tragă jugul.

Vaca, însă, ca o fată,
Cu avere şi trusou,
Îi respinge îngâmfată:
„Cum să mă mărit c-un bou?”

„E un cal prin curţi vecine,
Care pătimaş mă strânge,
El e genul meu, tip bine,
Armăsar sadea, pur-sânge!”

Vaca, tot făcându-i curte,
Îşi atinse idealul,
După tratative scurte,
S-a căsătorit cu calul.

„Ah, ce şansă, pe mireasă!”
Comenta, în pom, o cioară,
„El – aristocrat de rasă.
Ea – o biată pierde-vară.”

Dar curând, ce tragedie!
Vaca se certă cu calul,
Pân’ departe-n deal la vie
S-auzea, întreg scandalul.

În zadar, când stingea lampa,
Vaca-n fiecare noapte,
Se plimba, făcând pe vampa,
Cu ispitele-i de lapte.

Ba, mai mult, se întâmplase,
Ca jucând pe-ndrăgostita,
Calul, furios, îi trase,
Două palme, cu copita!

Şi atunci, cu dezolare,
Vaca prinse a pricepe,
Cum că soţul ei mai are
Trei amante, toate iepe.

Asta-i prea de tot, îşi zise,
Îl dau dracului de cal!
Şi-ntr-o seară părăsise,
Domiciliul conjugal.

Slabă, galbenă, uscată,
De necazuri şi nevoi,
Vaca noastră, resemnată,
Se întoarse printre boi.

Dup-atâta chin şi jale,
Vaca multe a-nvăţat.
Primul bou ieşit în cale,
Îl acceptă de bărbat.

Nunta lor a fost vestită,
Că s-a dus prin văi ecoul,
„Ce pereche potrivită!
Vaca noastră şi cu boul.”

Ea comandă, el ascultă.
El cu banii, ea tapaj.
Este, fără vorbă multă,
Tipul clasic de menaj.

Totuşi, vaca, ne şopteşte
un măgar, c-aşa-i măgarul,
Prin păduri mai zăboveşte,
Uneori cu armăsarul.

Dar, eu cred că-i calomnie,
Măgăria ce ne-o spune.
Totul e, că-n căsnicie,
Treaba merge de minune.

Vaca poate, ştie satul,
Chiar şi grajdul să-l răstoarne.
Boul nu-i decât bărbatul.
Ca dovadă, poartă coarne!

Şi aşa, trec ani şi ani,
Şi precum am prins de ştire,
Au făcut şi trei juncani,
Şi trăiesc în fericire.

În povestea mea, de faţă,
Nu e niciun lucru nou,
Pentru orişicare vacă,
Soţul ideal e-un BOU!